imagine articol

Un prim pas spre Final Four-ul Cupei României

U-Banca Transilvania a făcut un prim pas spre Final Four-ul Cupei României. Gruparea condusă de Mihai Silvășan a depășit-o sâmbătă seara pe BC CSU Sibiu. A fost 83-64 în favoarea clujenilor, iar returul va avea loc la Sibiu, pe data de 15 ianuarie 2020. 

Echipa noastră a început meciul cu o formulă alcătuită din Kerron Johnson, Patrick Richard, David Vida, Donatas Tarolis și Darko Planinic. Sibienii au deschis scorul, însă Vida a fost găsit perfect în unghi 0 pentru a înscrie o aruncare de la mare distanță. Chris Cooper a fost în mare formă în debutul confruntării, pe când Steward și-a desprins colegii la șapte lungimi, 3-10. Kerron Johnson și Patrick Richard au limitat diferența de pe tabelă, apoi am preluat chiar conducerea după un coș al lui Ștefan Grasu. Sfertul s-a încheiat la egalitate, 16-16. Ulterior, combatantele au mers cap la cap. Încă o dată, Sibiul a arătat forță sub panou, pivoții lui Dan Fleșeriu izbutind recuperări importante în economia jocului. Într-o atmosferă încinsă, gazdele s-au instalat din nou la conducere grație lui Darko Planinic, atent la recuperare. U-Banca Transilvania a avut momente inspirate la finalizare, Richard marcând pentru 32-25. Scăpat pe contra-atac, Nandor Kuti a desprins gruparea gazdă la 11 puncte, 40-29. 

Baschetbaliștii noștri au rămas la fel de motivați și în partea a doua a meciului. Alb-negrii au avut o apărare agresivă, care a produs numeroase intercepții. În tranziție ofensivă, Kerron Johnson și-a pus în valoare colegii, sub panou ieșind la rampă Karlo Zganec sau Darko Planinic. Doar Philmore ne-a pus probleme prin aruncările sale din spatele arcului de cerc, dar Richard a avut întotdeauna răspuns. La începutul sfertului patru, Karlo Zganec a dat emoții publicului și echipei, printr-o accidentare la brațul stâng. Croatul a ieșit imediat de pe teren și a fost dus la spital. Johnson a liniștit apele, ducând scorul la 70-58. În cele din urmă, ecartul a crescut în favoarea noastră, astfel că am obținut o victorie confortabilă. 

Mihai Silvășan, antrenor principal U-Banca Transilvania:

"Mai mult decât victoria mă bucură diferența de scor pe care am obținut-o. Îi felicit pe băieți pentru felul cum au luptat. Au fost determinați în fața Sibiului, despre care se știe că este o echipă atât de puternică sub panou. Lucrul trist este legat de accidentarea lui Karlo, care pare destul de serioasă. Ne dorim ca veștile să nu fie atât de rele precum par. A arătat destul de urât ceea ce s-a întâmplat cu el. Încă nu ne pronunțăm, așteptăm să vedem ce iese la RMN și ce ne vor spune medicii. Pe de altă parte, încheiem o primă parte a sezonului cu succes. Poimâine revenim la antrenamente, avem program normal și încercăm să pregătim cât mai bine meciul cu Timișoara din 4 ianuarie. Pe această cale, vreau să le urez tuturor iubitorilor de baschet din Cluj în primul rând, dar și din țară, un an nou cât mai bun"

Donatas Tarolis, jucător U-Banca Transilvania:

"A fost un meci dificil, întotdeauna este așa împotriva Sibiului. Este o rivalitate mare între cele două echipe. Ei joacă foarte fizic, sunt puternici la recuperările ofensive. Noi am răspuns în aceeași manieră, am respectat ce ne-a spus antrenorul și așa am obținut victoria."

U-Banca Transilvania - BC CSU Sibiu 83-64 (16-16, 27-18, 15-19, 25-11)

Parteneri