imagine articol

U-Banca Transilvania l-a transferat pe tânărul Luca Colceag

U-Banca Transilvania se întărește la capitolul jucătorilor U23. Clubul nostru a transferat unul dintre cei mai importanți baschetbaliști români din generația 2003. Este vorba de Luca Colceag, un sportiv care a fost ales în echipa ideală a Turneului Final U18, care s-a desfășurat la Oradea, fiind câștigat de Academia U-BT. Luca a ajuns până în semifinalele întrecerii și a înregistrat medii de 22.4 puncte, 21.6 recuperări, 3.8 pase decisive, 2.8 intercepții și 2.8 capace în 38 de minute jucate!

Colceag poate evolua pe poziția de extremă și măsoară 2 m. Luca sosește la U-Banca Transilvania de la CSO Voluntari, echipă la care a jucat în șapte meciuri în ultimul sezon al Ligii Naționale. 

Colceag a debutat pe prima scenă a baschetului românesc în stagiuna 2019/2020, dar a fost un om de bază al Voluntariului și în meciurile din Liga I. Acum, Luca se află cu naționala U20 a României la Sopron, pentru partidele din FIBA U20 European Challengers.

Ca un aspect inedit, Luca provine dintr-o familie care știe ce înseamnă spiritul Universității. Sorin Colceag, tatăl lui Luca, a fost fotbalist și a apărat poarta lui „U”. De asemenea, mama lui Luca, Daniela, a făcut parte din echipa glorioasă a Universității la baschet feminin, în anii '90.

Luca împlinește astăzi 18 ani. Cu această ocazie, îi urăm "La mulți ani!", sănătate și mult succes!

HAIDE "U"
41

Parteneri