imagine articol

U-Banca Transilvania se impune într-o manieră categorică la Târgu Jiu

Victoria a fost o simplă formalitate pentru U-Banca Transilvania în deplasarea de la Târgu Jiu. Ardelenii au obținut un succes la aproape 30 de puncte diferență și pornesc cu moralul ridicat înaintea deplasării din Slovenia.

 

Chiar dacă U-Banca Transilvania pornea ca favorită certă, CSM Târgu Jiu a încercat să ofere o replică dârză, astfel că tabela indica egalitate după primele cinci minute. Apoi, alb-negrii și-au arătat forța, în special în spațiul de trei secunde, acolo unde Cățe a dominat autoritar situația. De asemenea, Andrija Stipanović a furnizat cu lejeritate puncte. Drept urmare, ne-am distanțat ușor pe tabela de marcaj.

 

Oaspeții au câștigat primul sfert cu 24-16 și au intrat la cabine sub adăpostul a 13 puncte, 48-35. Mingea a circulat eficient și în a doua repriză, una în care Mihai Silvășan a rulat tot lotul. Din nou, surpriza serii a venit de la Akos Szentkuti, tânărul sportiv evoluând cu mult curaj, la fel cum a făcut-o și împotriva celor de la CSM Ploiești. Szentkuti a înscris inclusiv un coș de la mare distanță și a terminat disputa cu 7 puncte, 4 recuperări și o pasă decisivă. 

 

U-Banca Transilvania își adjudecă așadar un rezultat pozitiv, scor 91-66, bifând succesul cu numărul 13. Totodată, Richard și compania n-au cedat joc în deplasare în actuala stagiune a Ligii Naționale.

 

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania

 

Mă bucur că am câștigat și că nu avem nicio problemă medicală. E important pentru noi să menținem un ritm bun, chiar dacă meciul a părut ușor. Ne-am făcut partida ușoară prin intensitatea noastră. E important să rămânem sănătoși, deoarece avem două meciuri pe săptămână. Mergem acasă, trebuie să ne odihnim, iar luni vom pleca spre Ljubljana. 

 

Emanuel Cățe, jucător U-Banca Transilvania 

 

A fost un meci de campionat în care trebuia să ne menținem concentrarea și să punem în valoare tot ce am aplicat la antrenamente. A fost o șansă să devenim mai buni și să ne pregătim de următorul meci din EuroCup. Cred că am fost concentrați încă de la început și e important că am reușit asta până la final. Intensitatea noastră a fost bună, ne-am apărat bine și nu le-am lăsat coșuri ușoare. Fiecare și-a îndeplinit datoria astăzi. 

HAIDE "U"
15
#
Player
MIN
PTS
2FG
3FG
FG
FT
TREB
AST
EFF

Parteneri