imagine articol

„Sezon deschis la trofee”

Articol publicat in Prosport, de Roxana PRICHICI.Interviu Branko Cuic

Sârbul lui U Mobitelco n-are teamă de niciun adversar şi visează la primul trofeu continental din istoria clubului, dar şi la titlul de campion al României.Branko, sunteţi pe val după victoria de la Mediaş. Vă pregătiţi să cuceriţi Europa?Final Four-ul este un turneu ciudat. În două zile poţi câştiga sau pierde totul. Am intrat în competiţie fără să promitem nimic, am strâns patru victorii şi suntem la două meciuri de o mare performanţă. Sper să câştigăm un trofeu care să deschidă drumul spre alte titluri şi cupe. Întotdeauna e greu să spargi gheaţa, apoi succesele atrag succese.Duel românesc în semifinale. Ai fi preferat un adversar din străinătate?Elba este rivala noastră din campionat, suntem obişnuiţi să luptăm unii împotriva celorlalţi. Este un avantaj că jucăm la Cluj cu o echipă cunoscută, dar aveam forţa de a câştiga trofeul oriunde şi cu oricine. Atuul nostru faţă de restul echipelor este că suntem neînvinşi în această competiţie.Elba conduce 2-1 în întâlnirile directe din ultimele două sezoane. Echilibraţi balanţa?Timişorenii joacă de mult împreună, sunt un grup unit, condus şi mobilizat de doi sârbi valoroşi, Pesic şi Dzambic. Au zile în care par de neoprit, înscriu mult şi pot câştiga în faţa oricui, cum au făcut-o şi cu CSU Asesoft. Cine îi bate pe ploieşteni, e prietenul meu (râde). Le ştim stilul, nu-i vom lăsa să-şi facă jocul.Dacă vă calificaţi, pe cine ai vrea să întâlniţi în finală?Nu sunt adversari uşori. Paks e una dintre cele mai bune echipe din Ungaria, iar Novy Jicin este o echipă de top în Cehia. I-aş prefera pe maghiari, deoarece la Novy Jicin joacă un prieten bun de-al meu, pivotul sârb Robert Sarovic, şi nu aş vrea un meci cu implicări emoţionale.PROGRAMUL COMPETITIEI9 februarie17:30 Atomeromu Paks - Novy Jicin20:00 U Mobitelco - Elba Timişoara10 februarie15:30 Finala mică18:00 Finala mareINFORMAŢIEÎn 9 februarie, la semifinale, biletele vor costa 10 lei, iar a doua zi, 15 lei, biletele fiind valabile la ambele meciuri din fiecare zi. Abonamentele suporterilor clujeni vor fi valabile la toate meciurile din cadrul Turneului Final.

Foto: Prosport

Parteneri