imagine articol

Richard și compania își adjudecă și al doilea meci din semifinala cu Rapid

U-Banca Transilvania a făcut un pas important spre finala Ligii Naționale. Ardelenii conduc cu 2-0 seria împotriva Rapidului, ca urmare a succesului obținut joi, pe parchetul Sălii Sporturilor “Horia Demian”. La finalul disputei, trupa noastră s-a impus cu 77-55.

 

După prestația la înălțime de marți seara, provocarea alb-negrilor a fost să mențină un ritm la fel de ridicat în meciul cu numărul II. Staff-ul a reușit să îi mențină pe jucători concentrați, în vreme ce publicul ne-a dat energie încă din primul minut. Am condus cu 8-2 în urma unui slam-dunk semnat de Karel Guzman, însă rapidiștii au răspuns printr-un parțial de 7-0, venind la un punct distanță. Acela a fost singurul moment în care giuleștenii au preluat inițiativa, pe când transilvănenii au oferit o nouă prestație la înălțime.

 

Agresivi în apărare, jucătorii de la U-Banca Transilvania au câștigat numeroase mingi și au putut declanșa contra-atacuri. Drept urmare, am încheiat primul sfert sub adăpostul a 11 puncte, în vreme ce tabela indica o diferență de 20 de puncte la pauză. Mai mult, am izbutit un run de 12-0 care ne-a dus la 30 de puncte. Deși nu au avut o seară strălucită la aruncările de la mare distanță, clujenii și-au dominat adversarii la celelalte capitole, astfel încât au ieșit de pe teren victorioși.

 

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania

 

Am avut o intensitate chiar și mai bună față de jocul precedent. Să fiu sincer, îmi era frică să nu ne pierdem din foamea de victorie după jocul bun de acum două zile. Îmi felicit băieții pentru că au rămas concentrați. Ne-am făcut treaba, am arătat foarte bine în aceste două partide, însă trebuie să înțelegem că e doar semifinala și e doar 2-0. Seria încă nu s-a încheiat, trebuie să ne gândim la obiectivele noastre. Timpul de relaxare poate fi odată cu luna iunie. 

 

Kasey Shepherd, jucător U-Banca Transilvania

 

Am avut o energie pozitivă și am evoluat cu intensitate. Într-adevăr nu a fost seara noastră la aruncări, însă energia ne-a ajutat. Victoria este importantă până la urmă. Cred că am jucat la un nivel foarte ridicat în fața unei echipe puternice. Încă nu ne-am încheiat treaba, rămânem concentrați pe meciul viitor. 

HAIDE "U"
1
#
Player
MIN
PTS
2FG
3FG
FG
FT
TREB
AST
EFF
0
Karel Guzman Abreu
16:41
14
6/7
0/1
6/8
2/4
6
0
16
2
Kasey Juwan Shepherd
17:22
13
5/5
1/5
6/10
0/0
4
3
18
4
Akos Szentkuti
03:36
0
0/0
0/1
0/1
0/0
1
0
0
5
David Calin Lapuste
10:32
2
1/1
0/1
1/2
0/0
2
2
5
8
Nandor Kuti
26:30
5
2/2
0/0
2/2
1/2
2
2
8
9
Eduard Roschnafsky
03:36
0
0/1
0/2
0/3
0/0
0
0
-3
10
Nemanja Gordic
18:20
6
3/5
0/5
3/10
0/0
3
5
7
13
Andrija Stipanoovic
23:48
10
5/6
0/0
5/6
0/0
4
3
14
14
Stefan Bircevic
19:46
2
1/2
0/5
1/7
0/0
0
0
-6
15
Emanuel Ion Cate
21:46
8
2/4
0/0
2/4
4/4
9
2
18
23
Meindl Leonardo Simoes
18:48
11
4/4
0/3
4/7
3/3
3
2
14
35
Patrick Neal Richard II
19:15
6
0/2
0/1
0/3
6/6
2
0
3
200
77
29/39
1/24
30/63
16/19
36
19
94

Parteneri