În ultima săptămână, peste 1600 de rachete au fost trase din Fâșia Gaza spre Israel și în jur de 80 de palestinieni au murit. Alți șapte israelieni și-au pierdut viața, dintre care șase civili și un soldat. Astfel de buletine informative sunt din nou prezente pe primele pagini ale ziarelor și în jurnalele de știri din toată lumea. Din nefericire, provoacă puțină empatie. La mii de kilometri depărtare, în Europa sau în Statele Unite, lumea se concentrează pe un alt război, început în primăvara lui 2020. Coronavirusul trebuie înfrânt cu orice preț, așa că toate speranțele se pun în arma vaccinării. În schimb, pe Pământul Sfânt, două popoare se războiesc de ani buni. Conflictul dintre Israel și Fâșia Gaza continuă să aducă o suferință nemărginită pentru mii de familii nevinovate. Ororile unui război sunt imposibil de uitat și dificil de înțeles pentru noi, cei care nu ne aflăm în mijlocul lui. 

În urmă cu trei sezoane, Marquis Wright a simțit pe propria piele ce înseamnă războiul din Israel. Juca la Maccabi Rishon LeZion, o formație dintr-un oraș situat la opt kilometri de Tel Aviv, în zona metropolitană Gush Dan. Americanul împlinise 23 de ani și se afla la al doilea contract profesionist al carierei. Sezonul a demarat în forță, cu adjudecarea Cupei Israelului, apoi destinul a făcut ca totul să se destrame. 

„Am în minte un episod pe care nu îl voi uita niciodată. Nu mă simțeam deloc în siguranță în Israel, să fiu sincer. La un moment dat au bombardat orașul nostru și ne-au amânat meciurile. În plus, trebuia să jucăm într-un anumit oraș pe care ei l-au bombardat cu o noapte înainte. Nu mă puteam concentra la baschet, îmi era frică. Mă acomodasem la echipă, dar voiam să plec. Vedeam doar la televizor imagini din războaie. Sunt obșinuit să aud focuri de armă pe stradă, am copilărit în Statele Unite, dar bombele îmi depășeau imaginația. Am plecat acasă și am așteptat o nouă ofertă. Voiam să văd dacă îmi doresc într-adevăr să joc baschet peste hotare”, își aduce aminte Wright, devenit ultima achiziție a grupării noastre.

Marquis s-a născut în vara anului 1995 într-un orășel numit Waldorf, din statul Maryland. Este singur la părinți și consideră că viața de sportiv l-a ferit de problemele în care intră numeroși tineri afro-americani.  

„Nu pot să îmi dau seama când am început efectiv să joc baschet. Știu că de Crăciun eram la casa mătușii mele. Aveam, probabil, doi ani. Nu țin minte întâmplarea, dar părinții mi-au povestit că am răscolit prin toate cutiile de cadouri și am găsit o minge. Imediat am luat-o și am început să driblez. Jucam mult baschet în copilărie și mi se părea normal să continui și în liceu. Aceea a fost o perioadă memorabilă. Am câștigat campionatul în statul nostru și am jucat baschet cu prietenii mei din copilărie. Noi ne formasem deja o chimie pe care am dezvoltat-o în liceu. Atunci îl urmăream mult pe Allen Iverson. De fapt, toți îl copiam pe Allen Iverson. Voiam să fim ca el, ne îmbrăcam cu haine largi (râde). Bineînțeles, îmi plăceau și Michael Jordan sau Kobe Bryant, chiar dacă ei au jucat pe un post diferit față de al meu”.  

Odată ce a absolvit liceul North Point din orașul natal, Wright a primit o bursă de la Universitatea Siena din statul New York. Fundașul a demonstrat repede că va fi om de bază în garnitura „Sfinților”și a izbutit 36 de puncte într-un duel cu Monmouth din New Jersey, totalizând de asemenea șase coșuri de trei puncte. În facultate, Marquis a dat peste Duke University condusă de Mike Krzyzewski, l-a înfruntat pe Brandon Ingram și s-a împrietenit cu Victor Oladipo. Cu studiile finalizate, Wright a ales să debuteze în baschetul profesionist și să semneze cu Egis Körmend din Ungaria.

„În Ungaria m-am confruntat cu suișuri și coborâșuri. Am avut o accidentare care m-a ținut departe de teren. Inițial nu mi-am dat seama cât de gravă este, mă antrenam în continuare, până când nu am mai putut. Pe de altă parte, am trecut de primul tur în Play-Off. În cele din urmă, m-am accidentat și la mână și nu am putut termina sezonul. Îmi aduc aminte că la pauza unui meci nu am mai jucat și așa s-a încheiat aventura mea în Ungaria. Am fost selecționat totuși în All Star Game-ul campionatului din Ungaria. Meciul s-a jucat la Budapesta, un oraș care m-a impresionat”.

În afara antrenamentelor, Marquis preferă să își petreacă timpul liber cu soția sa și fiica lor de opt luni, Marlee. Familia Wright s-a acomodat greu în Lituania, acolo unde, spune jucătorul, restricțiile impuse de pandemie erau mai stricte. În februarie a venit oferta de la U-Banca Transilvania, cei trei simțindu-se perfect la Cluj-Napoca. Și-au făcut deja prieteni români, iar baschetbalistul recunoaște că familia reprezintă principala sa motivație. 

„Ne așteaptă Play-Off-ul. Trebuie să uităm de sezonul regulat, unde ne-am descurcat bine. Sau, mai bine spus, băieții s-au descurcat, pentru că eu m-am alăturat pe parcurs. Totul va fi diferit. Antrenamentele vor fi diferite, intensitatea va fi diferită. Cu siguranță, abordarea noastră trebuie să fie diferită. Va fi dificil să câștigăm campionatul, dar sunt convins că putem să realizăm acest lucru. Le mulțumesc fanilor că ne susțin și că sunt alături de noi. De abia aștept să îi întâlnesc. Înțeleg că se discută de posibilitatea ca ei să vină la sală într-un număr redus. Sper să vă cunosc curând și vom continua să ne luptăm pentru voi.”

La U-Banca Transilvania, Marquis Wright a bifat 16 partide, înregistrând medii de 11.4 puncte, 3.1 pase decisive și 2.1 recuperări.