imagine articol

Nandor Kuti a fost operat cu succes

Nandor Kuti a fost supus unei intervenții chirurgicale la tibie în cursul zilei de joi, 11 februarie. Jucătorul a fost operat cu succes la Clinica Regina Maria de către o echipă condusă de medicul Adyb Adrian Khal. În scurt timp, Kuti va începe și recuperarea, fiind așteptat să revină pe teren pe parcursul actualului sezon competițional. 

Dr. Adyb Adrian Khal

Nandor Kuti a suferit fractură de stres la nivelul diafizei tibiale. Este vorba de o fractură care apare în contextul sportivilor de performanță. El a mai trecut prin această accidentare, însă acum a trebuit luat în calcul un tratament chirurgical. Procedura este una particulară, întrucât această fractură, fiind una care se repetă, a schimbat axurile mecanice ale mișcării tibiale. După mai multe considerații, am luat decizia de a proceda la o montare a unei tije centro-medulare, care va reda axul mecanic. Ulterior, am curățat focarul de pseudartroză. Ținând cont că este vorba despre un sportiv, iar interesul nostru este să reinserăm socio-profesional pacienții cât mai repede, Kuti va avea voie în post-operator să calce și să meargă. Noi estimăm că în 6-8 săptămâni își va putea relua activitățile sportive.

Parteneri