imagine articol

Mihai Măciucă, primul transfer al verii pentru campioana României

U-Banca Transilvania face prima mutare pe piața transferurilor. Echipa campioană a bătut palma cu unul dintre jucătorii de bază de la naționala României. Este vorba despre Mihai Măciucă.

În vârstă de 23 de ani, Mihai Măciucă sosește la formația noastră de la FC Argeș Pitești. El măsoară 1.93 metri și a petrecut ultimii ani la gruparea din Trivale. Anterior, extrema a debutat în Liga Națională la Phoenix Galați.

Mihai este un baschetbalist născut în București, care a început baschetul la vârsta de 9 ani la echipa Dan Dacian. Ulterior, o parte a junioratului a făcut-o și la Steaua. Măciucă a ieșit de mai multe ori campion național la juniori, remarcându-se la toate turneele finale. Drept urmare, la vârsta de 16 ani a bifat primele jocuri la seniori. 

În stagiunea recent încheiată, Mișu a izbutit medii de 8.8 puncte, 2.4 recuperări și 1.4 pase decisive, cu un indice al eficienței de 6.6. În două rânduri, Măciucă a reușit peste 20 de puncte, și anume în confruntările cu SCM U Craiova și CSO Voluntari. Totodată, Mihai a acumulat peste 20 de prezențe la națională, participând la preliminariile pentru Cupa Mondială sau EuroBasket. 

Mihai Măciucă, jucător U-Banca Transilvania

În primul rând, aș vrea să mulțumesc staff-ului tehnic și conducerii pentru încrederea acordată și pentru realizarea acestei mutări. Este o onoare să fac parte din echipa campioană și îmi doresc să avem cât mai multe realizări împreună. Această schimbare reprezintă un pas important în cariera mea, o nouă provocare pentru care sunt pregătit și nerăbdător. Nu a fost o alegere grea de făcut, întrucât aspir să ajung cea mai bună versiune a mea, lucru care poate fi realizat numai alături de cei buni. Nu în ultimul rând, un factor care m-a determinat să aleg U-Banca Transilvania este legat de cel de-al șaselea jucător, și anume fanii. Ei creează o atmosferă plină de energie, aceasta fiind cea mai mare bucurie pentru orice jucător. Haide “U”!

HAIDE "U"
25

Parteneri