imagine articol

Mesajul castigatorului

Am pariat pe viitorul copiilor!
    Sezonul 2008-2009 este în plină desfăşurare. Mai sunt doar câteva etape din cadrul sezonului regulat şi fiecare participant se zbate pentru un loc cât mai bun înainte de începerea play-off-ului. La fiecare sfârşit de săptămână se trage linie şi se acordă puncte. Unii au stat mai bine la capitolul intuiţie şi noroc şi au reuşit să îşi treacă două puncte pe tabelă. Alţii în schimb, nu au nimerit “coşul” sau au comis “paşi” şi în consecinţă nu punctează, însă îşi promit că până etapa viitoare se vor antrena mai mult şi ”vor marca de la distanţă” pentru a putea reveni.
    Se intră în play-off. Partidele se vor desfăşura într-un ritm tot mai alert. Orice meci ratat înseamnă pierderea unei şanse importante de acces în finală. Fiecare participant îşi joacă corect şansele la concurs, însă jocurile de culise dau peste cap orice pariu. Toţi jucătorii sunt bulversaţi de unele decizii ale arbitrilor şi pierd puncte importante pe tabelă. Jucătorii sunt atenţionaţi de către organizatori că s-a intrat în ultimul sfert al partidei şi că e momentul ca fiecare să dea ce mai bun din el pentru a putea termina victorios cursa şi a detrona un ”mit” vechi de 6 ani. Fiecare participant îşi desenează pe tăbliţa de joc schema pentru ultimele meciuri. Speră să fie cea câştigătoare. Se fac tot felul de calcule asta pentru că orice variantă este posibilă. Fiind gazda întrecerii, Clujul are cei mai mulţi reprezentanţi în finală, însă nici mureşenii, sibienii, timişorenii sau ploieştenii nu se lasă mai prejos. Ba chiar şi alte oraşe şi-au trimis reprezentanţi la întrecere. S-a intrat în finală. De la egal la egal se vor întrece un sibian şi un clujean pentru marele trofeu. Se merge cap la cap până la ultima partidă. Ultima partidă începe. (sa e renunta la propozitia ultima partida incepe, pentru a avita repetitia). Sibianul mizează pe inspiraţia sa de a paria pe ai săi coechipieri şi înscrie un coş în ultima secundă de joc, răzbunând astfel un coş asemănător înscris de un clujean în urmă cu trei sezoane. Lupta a fost crâncenă. De data aceasta titlul ajunge în fosta Capitală Culturală a Europei!
    Dar stupoare! Sibiul anuntă oficial că "refuză" titlul! Vrea să îl facă cadou unor clujeni. Copiii de pe malurile Someşului cu siguranţă se vor bucura mai mult decât sibienii de acest titlu. Timp de o lună de zile se for (se va inlocui cu vor) face toate formalităţile necesare pentru ca acest titlu să ajungă la Cluj. Până la data de 27 iunie 2009 ora 23:59 acestea trebuiesc încheiate. Clujul va fi onorat de noua cupă care va străluci în vitrina cu trofee, însă pe ea va scrie că aparţine Sibiului. Peste ani, micii clujeni de astăzi poate că vor mulţumi în egală măsură Clujului şi Sibiului pentru privilegiul de a fi ei beneficiarii acestui trofeu.

Cu stimă,
Sibianul   “U”e1

Parteneri