De când s-a apucat de baschet, David Lăpuște a purtat trei numere pe echipament. A început cu 13, la fel ca tatăl său, fostul internațional Flavius Lăpuște. Cooptat la seniori, David a ales numărul 5, deoarece fratele lui mai mic, Sebi, s-a născut pe 5 septembrie. La lotul național de juniori, tânărul fundaș a evoluat cu 30 pe maiou, după modelul lui Stephen Curry. Păstrând proporțiile, putem să amintim că vedeta lui Golden State Warriors are tatăl și fratele strâns legați de baschet. 

În familia Lăpuște, toată lumea vorbește despre sport. Acum 15 ani, mama lui Flavius stătea în primele rânduri ale Sălii Sporturilor „Horia Demian” și aplauda bucuroasă reușitele din teren. Apoi, ștafeta a fost predată Adinei, care se împarte între partidele de la juniori și seniori. Indiferent cine intră pe teren, că e vorba de Sebi sau David, emoțiile rămân la cote ridicate. În glumă, Flavius recunoaște că se simte ca un profesor de matematică, nevoit să explice o ecuație în plus și acasă. Asta pentru că odată ce își încheie activitatea cu echipa U14, antrenorul le mai dă câte un sfat celor doi fii. Nu insistă prea tare cu indicațiile, mărturisind că băieții trebuie să se bucure singuri de fiecare experiență. Baschetul înseamnă o călătorie fascinantă, pe care Lăpuște senior a savurat-o din plin. A jucat la Cluj și a trecut pe la formații din Israel, Austria și Germania. La națională, Flavius a bifat zeci de prezențe, izbutind prestații memorabile. Una dintre acestea a fost în preliminariile EuroBasket 2003, la confruntarea cu Spania, condusă de Juan Carlos Navarro, Felipe Reyes sau Jose Manuel Calderon. Nimeni alții decât viitorii campioni mondiali și europeni. Extrema tricolorilor nu s-a intimidat de talentul ibericilor și a înscris 21 de puncte, cele mai multe din tabăra noastră.   

„E un mare secret cum am început baschetul, nu pot să răspund”, spune Flavius cu zâmbetul pe buze, în vreme ce David îl privește oarecum surprins, deși a mai auzit povestea. „Am încercat toate sporturile posibile și imposibile, că așa era pe vremuri. M-a prins baschetul tare, aveam un colectiv de prieteni foarte fain. La profesorul Voicu Moldovan nici nu se înființase grupă pentru vârsta mea. Totuși, a existat o șansă, deoarece eram atletic și am crescut 17 centimetri într-un an și jumătate. După aceea am mers la More (nr. Liviu Morariu) și am devenit fanatic. Eram preocupat, am lăsat totul deoparte. Mă concentram doar pe baschet și pe școală. Aveam 12-13 ani, pe acolo. În fiecare an am progresat. La juniori II am jucat finala și la juniori I am luat titlul la Galați. Practic a fost singurul meu titlu, urmat de șapte finale la seniori. La vârsta lui, fiul meu a câștigat mai mult ca mine în toată cariera”.

David s-a apucat de baschet la Târgu Mureș, acolo unde juca Flavius. Înainte, străbunicul îl ducea în parc să arunce la coș. În ciuda vârstei fragede, era nelipsit de la partidele din „Horia Demian” și ține minte atmosfera încinsă de la derby-urile din campionat. În consecință, s-a îndrăgostit iremediabil de sportul cu mingea la coș. 

„Tata a plecat ulterior la Târgu Jiu, însă noi ne-am întors la Cluj cu familia. Sunt la școală la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu, din clasa a doua fac și baschet la U-BT. Știu că mergeam cu familia la meciurile lui. Bunica întotdeauna striga: <<Hai, Flavius, hai!>>. La primele mele meciuri, am vrut numărul 13, să fiu ca tata. El a ales 13 deoarece e data în care s-a născut bunicul meu. Acesta nu mai e printre noi, din păcate. Primii ani de baschet nu mi-au adus performanțe prea mari. Anul trecut am luat titlul la U18 și la seniori. A fost minunat. Acum câteva săptămâni am cucerit aurul la U20, dar îmi doresc să repetăm rezultatul la seniori. Nu se compară cu nimic în lume acel sentiment”.

Lăpuște junior se regăsește în lotul celor de la U-Banca Transilvania din iarna lui 2020. Din cauza pandemiei, etapele din Liga Națională s-au desfășurat sub forma unor turnee. Colac peste pupăză, majoritatea grupărilor din campionat s-au confruntat cu problema infectărilor cu coronavirus. Cu efectivul decimat, Mihai Silvășan a apelat la sângele proaspăt al tinerilor. Astfel, la antrenamente s-au alăturat o serie de puști de 15-16 ani. David a debutat într-un duel cu Steaua, câștigat clar de către alb-negri. Pe finalul întâlnirii, Mihai Silvășan a introdus și copiii, așa că David a impresionat imediat. Stăpân pe sine, fundașul și-a depășit adversarii cu o mișcare elegantă și a înscris primele puncte la seniori. Comentatorul postului de televiziune a exclamat: „Cu siguranță tatăl lui e mândru!”. 

„Nu mi-am dorit ca David și Sebi să facă baschet. Ăsta e meritul mamei lor. Nu m-am așteptat nici ca David să fie chemat la prima echipă. El a înțeles că orice persoană de succes a muncit suplimentar, indiferent că e sportiv, medic, avocat sau cântă la vioară. David trebuie să ajungă la cea mai bună variantă posibilă. Ei au mare noroc prin intermediul internetului, se pot documenta. Nu mai știu de câte ori m-am uitat la documentarul cu Michael Jordan, <<The Last Dance>>. Îmi vine să dau timpul înapoi 30 de ani și să schimb totul. Nu mă înțelegeți greșit, și noi munceam. Intram la șase dimineața în sală cu Levente Szijarto și bocăneam plasa aia până ne lua supărarea. N-a fost suficient. Câteodată trebuie să alegi calitatea, nu cantitatea. De exemplu, ca sportiv, eu n-am știut cum să mă relaxez, să mă odihnesc. N-a existat vreun guru ce să ne îndrume. Procedam cum credeam noi. Acum pot să îi arăt lui David exemple și pare să înțeleagă. Oricum, mulțumesc bunului Dumnezeu că David și Sebi sunt sănătoși. Îi voi susține negreșit, orice drum vor alege”. 

Aproape la fiecare antrenament, David își alocă singur cel puțin o jumătate de oră să arunce suplimentar. Uneori, rămâne singur în sală și încearcă diferite procedee baschetbalistice. Se întâmplă și ca personalul de la BTarena să îl întrebe cât să mai țină lumina aprinsă, fără să îi deranjeze „ritualul”. Dacă ar putea, Lăpuște nu ar mai pleca acasă. Se bucură că s-a integrat într-un vestiar ce unește jucători cu experiență la nivel înalt. Îi urmărește îndeaproape, le ascultă indicațiile și își dorește cu ardoare să progreseze. 

„Nu muncesc suplimentar ca să fiu remarcat. O fac pentru mine. Știu că trebuie depusă multă muncă. Doar așa pot să-mi îndeplinesc visul. Pe poziția mea, de fundaș, trebuie să-mi dezvolt multe calități. Am un program diferit față de alți tineri. Cumva, perioada de carantină impusă de COVID-19 mi-a deschis ochii. Noi atunci ne-am mutat la cabană, am petrecut mult timp în aer liber. Tata mi-a explicat că acel moment poate fi în favoarea mea. Am început să mă antrenez foarte mult afară, alergam și aruncam la coș. Nu prea ies în oraș, nu îmi place să îmi pierd nopțile. Mai bine stau în sală, mă antrenez și fac ceea ce știu că e bine pentru mine”.  

Pe Flavius nu o să îl audă nimeni lăudându-se în gura mare că băieții lui sunt cei mai buni. Nu e genul de persoană ce să caute atenție nejustificată. Nici ca sportiv nu i-a plăcut să iasă din evidență. Slam-dunk-urile spectaculoase și devotamentul arătat pe parchet au vorbit în numele lui. Le-a transmis lui David și Sebi o parte din valorile sale, visând să își vadă băieții în aceeași echipă. „Poate că totul se va întâmpla la <<U>>, peste câțiva ani”, concluzionează un tată deja împlinit.