imagine articol

Declaratii inainte de returul cu Enisey

Echipa noastra va juca ultimul meci european din acest sezon pe teren propriu marti, in 13 decembrie de la ora 19, in compania rusilor de la Enisey Krasnoyarsk.

Dragos Curtifan: "Indiferent de sansele de calificare, un club care se respecta are obiective individuale si de echipa atat pe termen scurt cat si pe termen lung. Asadar acest meci va fi unul foarte interesant, deoarece va fi tratat din toate punctele de vedere la fel de serios cum a fost tratat si primul meci al campaniei europene, pentru ca doar asa ne atingem scopul participarii! Cand incepi sa joci regulat impotriva unor adversari mai experimentati si mai atletici decat cei pe care ii intalnesti in campionatul nostru, rezultatul nu poate sa fie decat unul pozitiv." David Lawrence: "Ca echipa, ne dorim sa aratam cel mai bun baschet pe care il putem pune in scena. Am pierdut deja patru din cele cinci jocuri din grupe, chiar daca cele mai multe au fost meciuri stranse, asadar ne dorim sa jucam cat de bine putem. Baietii de la Enisey, chiar daca nici ei nu mai au sanse de calificare, vor veni sa joace, astfel ca la acest nivel nu putem decat sa jucam cel mai bun baschet al nostru."Mita Paul: "Cred ca am avut o prestatie curajoasa in EuroChallenge, doar ca s-a vazut lipsa de experienta in cupele europene. Din pacate nu am reusit sa ne calificam, am fost oarecum aproape, adica in ultimele doua meciuri depindea de noi, jucam acasa, dar din pacate nu am reusit. Dupa ce terminam aceasta campanie europeana vom fi putin mai odihniti, iar apoi cred ca se va vedea in campionat experienta acumulata in aceste meciuri cu echipe puternice din Europa. Pe rusi i-am batut si acolo, speram sa castigam si aici. Acum din pacate avem si probleme de lot, dar tinand cont ca jucam acasa trebuie sa castigam."Santa Szabolcs: "In cupele europene este total diferit fata de campionat, sunt meciuri mult mai tari, ritmul de joc este altul, dar ma bucur ca am debutat in Eurochallenge, din pacate nu am putut sa ajut echipa asa cum mi-am dorit. Se putea si mai rau, dar si mai bine. Cu siguranta vrem sa iesim din aceasta acompetitie cu capul sus, sa fie o victorie frumoasa si sa ii facem pe fani bucurosi. Daca vom castiga, ne va ajuta din punct de vedere moral si in campionat."

Parteneri