imagine articol

Update. Clubul nostru a făcut o solicitare către autorități pentru a organiza un meci test cu spectatori

Update - 22.05.2021 - Până în acest moment, clubul nostru nu a primit nicio notificare din partea autorițăților cu privire la intenția de a organiza un meci din semifinale cu prezența spectatorilor. Ne punem speranțe că vom avea un răspuns până luni, 24.05.2021, astfel încât să organizăm cu public partida de miercuri cu CSO Voluntari. 

În condițiile în care Guvernul României a creat un cadru legal care să permită prezența spectatorilor la competițiile sportive, clubul U-Banca Transilvania a trimis o adresă către Ministerul Tineretului și Sportului, respectiv Comitetul Național Pentru Situații de Urgență.

Vineri, 14 mai 2021, am solicitat permiterea organizării unui meci test cu prezența spectatorilor, odată cu semifinalele Ligii Naționale de Baschet masculin. Acestea sunt programate la finalul lunii, așa că am solicitat organizarea unei partide cu spectatori în data de 24 sau 26 mai 2021 la BTarena din Cluj-Napoca.

Astfel, am gândit și un set de condiții pentru ca respectivul meci să aibă loc:

  • Persoanele prezente în sală să fie vaccinate (cu schema completă).
  • Persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
  • Persoanele care prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, în condițiile stabilite prin ordinul comun al Ministrului Tineretului și Sportului și al Ministrului Sănătății.

Pe de altă parte, intrarea și ieșirea spectatorilor la eveniment s-ar face pe căi de acces separate, cu menținerea distanțării sociale de 1.5 metri și purtarea obligatorie a măștii în incinta arenei. BTarena, una dintre cele mai importante săli din țara noastră, are o capacitate de 10.000 de locuri, permitând respectarea distanței dintre scaune, la o capacitate de ocupare de 25%, în funcție de cât ni se va permite.

Din fericire, rata de incidență a virusului în municipiul Cluj-Napoca este în prezent este de sub 1.5 la mia de locuitori, iar procentul persoanelor vaccinate depășește 40%. 

În plus, clubul nostru va dispune de o bază de date cu spectatorii care au participat la eveniment, astfel încât după două săptămâni să li se poată face un test RT-PCR, pentru a putea finaliza procedura organizării meciului test.

În acest sens, ne bazăm pe experiența de organizare a clubului nostru, care în actualul sezon a găzduit peste 15 bule la nivel de seniori și juniori, fără a întâmpina niciun fel de probleme. 

Constatăm, cu bucurie, faptul că măsurile de relaxare au fost luate după ce rata de infectare a scăzut la nivel național. Drept dovadă, în acest sens se pot desfășura diverse evenimente cu prezența publicului, inclusiv în interior. Considerăm, așadar, că un meci test cu prezența spectatorilor este necesar și mai mult decât binevenit. 

Conștientizăm că revenirea la normalitate poate fi adusă doar de vaccinarea masivă a populației. Așadar, îi îndemnăm pe suporterii noștri să meargă la vaccinare, în special că în acest weekend este programat Maratonul Vaccinării la BTarena. De asemenea, centrul de vaccinare drive-through este deschis la Sala Sporturilor "Horia Demian".

HAIDE "U"
23

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschKineticPeakVisit Cluj