Turneul de aproape două săptămâni, efectuat în Serbia, a însemnat o întoarcere în timp pentru Branko Ćuić. Directorul nostru sportiv s-a stabilit în România de mai bine de un deceniu și numește Cluj-Napoca drept acasă. Totuși, confruntările disputate de baschetbaliști i-au trezit lui Ćuić amintiri plăcute. Fostul fundaș, campion al României în 2011, a îmbrăcat maioul formațiilor Proletar Beobanka, Polet Kermamika, Beopetrol și Atlas. Branko a bifat și câteva experiențe exotice, în campionatele din Iran și Siria, apoi a bătut palma cu U-Mobitelco în vara lui 2007. După retragerea din activitate, sârbul a continuat să muncească la club, acolo unde și-a propus obiective îndrăznețe, în special în cadrul Academiei de juniori.

Branko, cu ocazia turneului desfășurat în Serbia, echipa noastră a poposit în Zrenjanin, orașul tău natal. Acolo ai început și baschetul. Cum ai pornit în această aventură?

La fel ca orice copil, înainte de baschet am început diferite sporturi. Am copilărit lângă sala de sport și lângă stadion. Zrenjanin era cunoscut drept un oraș al sportului. Eram un copil înalt și asta m-a ajutat. În Serbia, la acea vreme, exista un canal de televiziune care transmitea meciurile din NBA. Îmi aduc aminte că îl urmăream cu plăcere pe Magic Johnson și asta m-a atras înspre baschet. Orașul meu are o istorie în baschet, am ieșit campioni în 1956. Am mers la antrenamente împreună cu un prieten. Am câștigat câteva turnee înainte, iar antrenorii m-au chemat la sală.

Cum a fost copilăria ta în Zrenjanin?  

Copilăria mea în Zrenjanin a fost deosebită. Am copilărit pe vremea fostei Iugoslavii, o țară frumoasă, dezvoltată din punct de vedere sportiv. Zrenjanin a fost un oraș industrial, dar ne remarcam și prin sport. La handbal țin minte că echipa noastră a jucat chiar cu Barcelona. Și la fotbal ne descurcam foarte bine. Am copilărit fix lângă stadion, pe o stradă micuță, unde erau tineri de vârsta mea. Mulți dintre ei au devenit sportivi profesioniști. Ne plăcea să ieșim afară, să ne întrecem pe teren. Când eram mic, mă grăbeam să mănânc pentru a putea merge afară. Era simplu: nu ajungeai la timp, nu prindeai echipa. Am acest obicei și în ziua de azi. Cei de la echipă se distrează cât de repede mănânc. În plus, tatăl meu a fost fotbalist. După retragerea lui, am mers la multe turnee în sală. Am început cu fotbalul, însă am trecut și pe la handbal. Am prins lotul național de handbal la cadeți. Totuși, baschetul m-a atras cel mai mult, deoarece am crescut în înălțime. Le recomand copiilor să încerce mai multe sporturi. Pe mine m-a ajutat acest aspect. La fotbal am învățat să protejez mingea, iar la handbal am învățat să pătrund, să pasez.

Cum ai trăit perioada junioratului?

Antrenorul meu de juniori provenea din Zrenjanin. Știa să relaționeze cu noi, ne înțelegea temperamentul. Cu el am ajuns să fim campioni la U14, apoi vicecampioni. Ne luptam cu Steaua Roșie și Partizan. La juniori am fost numit inclusiv MVP-ul Iugoslaviei, însă m-au ignorat cei de la lot. Din acest punct de vedere, experiența descrisă acum poate fi un sfat pentru juniori. Le transmit că, atunci când vor da peste moment dificil, să nu renunțe. Se spune că ceea ce nu te omoară, te face mai puternic. Cineva, acolo sus, vede munca și sacrificiul.

Ce sentimente ai avut acum, la revenirea în Serbia alături de echipă?

Noi ne-am deplasat la acest turneu cu autocarul, dar eu parcă am călătorit cu o mașină a timpului. Prima oară am jucat la Novi Becej, un oraș mic, unde am evoluat trei ani. M-am bucurat de mare succes la acea echipă. Am amintiri frumoase, m-am dezvoltat ca baschetbalist la seniori. Mi-am creat un nume. Atunci m-a antrenat Milorad Perović, care lucrează acum la Academia noastră. De la Novi Becej am plecat la Čačak, un oraș al baschetului. Am trecut și prin Zrenjanin, iar sala unde ne-am antrenat este fix lângă cea unde jucam eu. Am trăit amintiri incredibile și mi-a căzut bine acest turneu.

Vorbind despre Serbia, tinerii sportivi se bucură de succes la numeroase ramuri. Cum reușesc sportivii sârbi să performeze la un nivel înalt?

Este și genetic. Oamenii de aici s-au închegat după Primul Război Mondial. Suntem un popor de luptători. Avem istorie, mai ales în sport. Nu o să uit momentele în care am cucerit medalii de aur la baschet. 500 de mii de oameni i-au așteptat pe baschetbaliști la Belgrad. Orice copil visează să trăiască astfel de clipe, să fie un campion. Puștii nu se gândesc la mașini luxoase, ci la performanțe mărețe. Școala noastră este renumită pentru muncă. Vorbim despre un volum mare de antrenamente, în special la tehnicienii de modă veche. Am plecat demult din Serbia, poate s-au schimbat lucrurile, dar știu că mulți sportivi au ajuns în top doar prin muncă. Părinții nu au oferit un plan de rezervă. Planul principal a fost sportul. Gândiți-vă la Novak Djoković. A fost criticat după întâmplarea de la US Open. Am discutat și cu domnul Vujošević, iar dânsul a spus următoarele: << Oamenii nu știu că tatăl lui Djoković  și-a vândut apartamentul și a luat bani de la cămătari să își țină copilul la tenis. Probabil că tatăl lui Nadal nu a vândut nimic. Tatăl lui Djoković s-a gândit la o singură variantă de succes. Lumea vede doar produsul final. Nimeni nu știe sacrificiile din spate>>.

Te-ai gândit vreodată că nu vei locui în Serbia?  

Nu mă gândeam că nu voi locui în Serbia. Am iubit Belgradul foarte mult. Acest oraș îți oferă numeroase lucruri. La vârsta mea nu îmi cade bine atâta agitație. Întotdeauna m-am putut adapta ușor oriunde. Îmi creionez în minte imaginea că locul unde locuiesc este cel mai bun din lume. Sunt mulțumit de Clujul meu.

Ce presupune activitatea de manager sportiv la club?

Eu privesc mai departe de numele funcției pe care o am. M-am legat sufletește de Academia noastră. I-am antrenat pe copii, am mers cu ei și la națională. Acum, de când îl avem pe domnul Vujošević , timpul meu este alocat în mare parte echipei de seniori. Încercăm să coordonăm această Academie. În prezent, sportul nu este profitabil. Oamenii trebuie să înțeleagă faptul că depunem un efort să ne creștem copiii. Scopul nostru nu este doar să scoatem jucători, ci să educăm tineri, să îi formăm ca oameni. Am condus câteva echipe juniori, am preluat generații de copii. Mi-am propus ca, după 15 sau 20 de ani, să văd că unii dintre copiii noștri au succes în diferite domenii. Vreau să prind ziua în care sun vreun fost elev și îi spun: << Uite, vorbești cu antrenorul tău bătrân. Hai să bem o bere împreună>>. Da, vrem să scoatem și jucători pentru seniori, dar nu este ușor. Ne bucurăm dacă un copil din Academia noastră merge la altă echipă de seniori.

Ce are nevoie baschetul juvenil din România?

Când vorbim despre baschetul juvenil în România, eu bat la aceleași uși. Baschetul juvenil are nevoie de un campionat puternic. Dacă realizăm o comparație între Serbia și România la juniori, vom observa că un copil de acolo la U16 are peste 20 de meciuri grele. În România, un junior are două, maximum trei partide dificile. Nu contează așa de mult antrenamentele. La fel spune și domnul Vujošević . Cele mai importante sunt meciurile grele. Noi, ca Academie, ne-am dat seama că juniorii au nevoie de meciuri puternice. De aceea ne-am înscris în YEBL. Totodată, volumul antrenamentelor trebuie să crească. Mă refer la antrenamente colective și de individualizare. Trebuie să dezvoltăm infrastructura, să le oferim acces juniorilor la condiții de top.

Ce calități trebuie să aibă un junior cu șanse de reușită la seniori?

În primul rând, juniorii trebuie să fie hotărâți 100% că vor merge pe acest drum. Dacă nu te dedici în totalitate la un lucru, atunci nu vei reuși. România începe să aibă condiții. Federația a impus anumite reguli care le dau ocazii tinerilor. Un copil care intră în echipa mare poate să câștige un salariu foarte ok. Drept urmare, tinerii trebuie să fie hotărâți că vor asta. Ei singuri trebuie să bată la ușa antrenorului, să ceară un volum mai mare de antrenamente. Tinerii trebuie să aibă grijă de ei, să învețe de la fiecare antrenor și să fure meserie de la jucătorii experimentați. Până la urmă, aceasta este cheia succesului!

Ce mesaj le transmiți juniorilor?

Copiii au acces la internet, se pot documenta. Le transmit să fie selectivi în informațiile pe care le primesc. Să nu se lase influențați în mod negativ. Să aibă o gândire sănătoasă, în care să se regăsească antrenamentele serioase, odihna și conduita potrivită. Le zic încă o dată să nu se lase afectați când vor fi neîndreptățiți. Atunci când se vor simți așa, le recomand să își verse furia în antrenamente, în pregătire asiduă. Rezultatele vor veni la timpul potrivit și vor culege laurii pentru munca depusă!