imagine articol

Baschetbaliștii noștri depășesc campioana Germaniei!

U-Banca Transilvania a surclasat miercuri seara, în cel de-al șaselea meci în BKT EuroCup, pe campioana Germaniei. Clujenii s-au impus cu scorul de 86-75 în fața celor de la Ratiopharm Ulm, ajungând la cinci succese stagionale.

 

Pe parchetul BTarena a sosit una dintre echipele care strălucesc pe faza ofensivă în actualul sezon. Înaintea confruntării, Ratiopharm era a patra formație ca medie de puncte marcate în întreaga competiție, astfel că defensiva a reprezentat din start un factor cheie, așa cum anunțau Mihai Silvășan și Mareks Mejeris la conferința de presă premergătoare jocului. În plus, alb-negrii au evoluat cu intensitate, și-au surprins adversarii și au marcat puncte pe bandă rulantă. 

 

Omul primului sfert a fost D.J. Seeley, care ne-a desprins la 18-6. De altfel, americanul a totalizat 12 puncte în primele 10 minute, iar U-Banca Transilvania a condus cu 26-14. Apoi, pe parcursul sfertului doi, triplele lui Jarell Eddie au făcut ca ecartul nostru să crească. La rândul său, Karel Guzman și-a găsit loc printre adversari, aducând coșuri importante. Trupa din Ulm n-a putut să ne contracareze, așa că am intrat la cabine sub adăpostul a 27 de puncte, 51-24. 

 

Odată întorși pe teren, jucătorii lui Anton Gavel s-au remarcat prin energie, inaugurând partea secundă cu un parțial de 6-0. Mihai Silvășan a cerut imediat time-out și a efectuat ajustările necesare în defensivă. În atac a venit rândul lui Adam Mokoka să puncteze, în vreme ce recuperările lui Cățe și Stipe au contat în economia jocului. La fel ca anul trecut, Nunez a încercat să sune revenirea, însă U-Banca Transilvania s-a menținut la cârma confruntării, grație lui Seeley și Guzman. 

 

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania

 

Sunt foarte mândru de această victorie. Am arătat mentalitate de învingători, acesta este cel mai bun lucru. Nu a fost un joc perfect, uitându-ne la statistici. Am permis 18 recuperări ofensive, ceea ce e mult. Cifrele nu sunt cele mai bune, dar am arătat spirit de luptă. Am jucat împotriva campioanei Germaniei și am învins. I-am atacat încă de la început și ne-am menținut ritmul. Sunt mândru că am putut aduce din nou peste 7.000 de spectatori, ei ne-au împins de la spate în momentele grele. Totuși, nu trebuie să ne culcăm pe o ureche. Mai avem multe meciuri, trebuie să fim profesioniști și să dăm totul în continuare. Când am făcut echipa anul trecut, nu îmi doream doar cinci victorii și să nu ne calificăm în Play-Off. Am acumulat experiență, iar acum avem un început de sezon mult mai bun. Într-adevăr, potențialul echipei din prezent este mai mare. Am ales bine jucătorii, însă e doar începutul. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, luăm fiecare antrenament în parte și apoi fiecare meci. Sezonul e lung, se mai pot întâmpla multe lucruri. Suntem bucuroși pentru felul în care evoluăm și pentru mentalitatea noastră! 

 

D.J. Seeley, jucător U-Banca Transilvania 

 

A fost un meci dificil. Am jucat foarte bine, în special în prima parte. Sfertul trei a fost unu greu, dar am putut să revenim la ritmul nostru. Per ansamblu, suntem mulțumiți. Am fost agresivi, i-am forțat să rateze aruncări. În sfertul trei am pierdut mingi, ceea ce a dus la coșuri din partea lor. Mă simt bine, am putut să ies la rampă acum, după un meci mai prost săptămâna trecută. Fanii au fost senzaționali, ne-au sprijinit, în special în momentele proaste. Împreună cu ei am putut să ne bucurăm de o nouă victorie! 

HAIDE "U"
8
#
Player
MIN
PTS
2FG
3FG
FG
FT
TREB
AST
EFF
0
GUZMAN, KAREL
28:01
16
5/6
1/2
6/3
3/3
6
0
20
5
MEJERIS, MAREKS
17:30
2
1/1
0/1
1/1
0/0
3
3
4
8
LAPUSTE, DAVID
00:00
0
0/0
0/0
0/0
0/0
0
0
0
9
ROSCHNAFSKY, EDUARD
00:00
0
0/0
0/0
0/0
0/0
0
0
0
11
SEELEY, DENNIS
31:34
21
3/7
2/4
5/6
9/10
2
2
22
13
STIPANOVIC, ANDRIJA
21:08
4
2/4
0/0
2/0
0/0
2
1
4
15
CATE, EMANUEL
18:20
12
5/8
0/0
5/0
2/3
5
4
15
25
MACIUCA, MIHAI
02:33
0
0/0
0/0
0/0
0/0
0
0
0
31
EDDIE, JARELL
22:14
9
0/0
3/5
3/8
0/0
5
2
10
32
JONES JR, BRYCE
14:04
6
3/3
0/1
3/1
0/1
0
0
2
35
RICHARD, PATRICK
18:28
4
1/2
0/2
1/2
2/3
4
4
6
95
MOKOKA, ADAM
24:08
12
4/8
1/3
5/4
1/3
6
3
10
198
86
24/39
7/18
31/25
17/23
33
19
93

Parteneri