U-Banca Transilvania a plecat luni spre Grecia, pentru a înfrunta unul dintre cei mai importanți adversari din grupă. Campioana României va juca miercuri, 1 noiembrie 2023, pe terenul celor de la Aris Salonic. Partida va demara la ora 20:00 și va fi transmisă în direct la Prima Sport 3, precum și pe platforma Euroleague TV.
Cu o tradiție de peste 100 de ani, Aris Salonic este o echipă renumită din Grecia. Secția de baschet a fost fondată în anul 1922, iar primul trofeu l-a cucerit în 1930. De altfel, Aris se mândrește cu 10 titluri ale Greciei, 8 Cupe și o SuperCupă. Ca un aspect interesant, în sezoanele 1985–86, 1986–87 și 1987–88, Aris a ieșit campioană fără să fi suferit vreo înfrângere. Totodată, formația din Salonic a pus mâna pe o Cupă Saporta, o Cupă Korać, alături de un trofeu FIBA EuroCup Challenge. De evidențiat faptul că Aris a disputat în trei rânduri o semifinală de Euroligă.
De acest club se leagă numele legendarului Nikos Galis. Născut în Statele Unite ale Americii, fostul jucător cu origini elene a îmbrăcat maioul galben-negru în perioada 1979-2002, fiind de cinci ori cel mai bun marcator al Euroligii. În plus, Galis a fost inclus în Naismith Hall of Fame, precum și în FIBA Hall of Fame. La Aris au mai făcut carieră Panagiotis Giannakis sau Stojko Vranković, iar pentru o scurtă perioadă au activat la Salonic și Kostas Papanikolaou, Sasha Vezenkov respectiv Kostas Sloukas.
Cunoscuți pentru suporterii lor fanatici, cei de la Aris își desfășoară partidele de pe teren propriu la sala ce poartă numele lui Nick Galis. Aceasta are o capacitate de 5.100 de locuri, toate epuizate la majoritatea meciurilor. Charis Papageorgiou este președintele clubului, Alexandros Anastasiadis ocupă funcția de manager, în vreme ce antrenor principal este Ioannis Kastritis, în vârstă de 41 de ani.
Kastritis are la dispoziție în lot, pe lângă baschetbaliștii greci, patru americani, un canadian, un leton, un angolez și un ivorian. Căpitan este Eleftherios Bochoridis, un jucător de 29 de ani, dublu campion al Greciei cu Panathinaikos. Bochoridis împarte însă rolul de căpitan cu Vassilis Toliopoulos, fostul fundaș al celor de la Olympiacos Pireu.
Aris și-a schimbat toți stranierii în vară, la echipă venind Marcus Carr sau Manny Bates din NCAA. De asemenea, Robert Blumbers și Ronnie Harell Jr. sunt cunoscuți de publicul din țara noastră, întrucât au jucat în trecut la BC CSU Sibiu, respectiv Steaua București. Până acum, cel mai bun marcator din EuroCup al elenilor este Roberto Gallinat, care a contabilizat medii de 17.2 puncte și 3.0 recuperări.
Referitor la orașul-port Salonic, acesta are o populație de peste 800.000 de locuitori, incluzând suburbiile. Este al doilea oraș ca mărime din Grecia și oferă numeroase obiective turistice, cum ar fi Piața Aristotelous, Turnul Alb, Rotonda lui Galerius sau Biserica Sfânta Sofia.