Federația Română de Baschet, prin Sucursala Regională 6, a desfășurat weekend-ul trecut o competiție la care au luat parte zeci de copii. Clubul nostru a fost puternic reprezentat la meciuri, de nu mai puțin de 12 echipe.
Mai exact, s-au întrecut pe teren 5 formații de babybaschet și 7 echipe de minibaschet. La această categorie de vârstă, scorurile nu contează, iar cea mai importantă este bucuria de a juca. În plus, mulți dintre copii se află la primele lor meciuri, sub privirile celor dragi.
Cea mai mare surpriză a fost prezența lui Emi Cățe, care a dat autografe și a făcut fotografii cu cei mici.