imagine articol

Comportamentul în social media a fost tema celui de-al cincilea workshop dedicat Academiei U-BT

Ieri a avut loc un nou workshop dedicat juniorilor Academiei noastre, tema prezentată fiind rețelele sociale și gestionarea prezenței online. În contextul unui proces de digitalizare continuă, este extrem de important să înțelegem atât aspectele pozitive, cât și riscurile la care ne expunem prin acțiunile noastre din mediul online și, de asemenea, cum putem utiliza rețelele sociale ca resursă valoroasă de informare și promovare.

Workshop-ul a fost susținut de Elena Cîrîc, blogger, fost Head of Social Media la cea mai premiată agenție de digital din România și actual Head of Growth al TPS Engage. Elena a fost de asemenea voluntar la Jocurile Olimpice de la Rio 2016 și este membru fondator la Găștii lui Coubertin, un ONG care susține voluntariatul sportiv.

În cadrul worlshop-ului s-a discutat despre impactul pozitiv și negativ al rețelelor sociale, despre conținutul public vs. privat, despre specificul fiecărei rețele de socializare și influenceri, precum și despre drepturile de proprietate intelectuală.

+ 1

Clubul nostru a lansat sezonul acesta o inițiativă de dezvoltare multilaterală a juniorilor Academiei U-BT, sub deviza #EducațiePrinBaschet. Până în acest moment membrii Academiei noastre au participat la workshop-uri și prezentări precum:

  • Prevenția accidentărilor și recuperarea după efort cu Adrian Resteman și Andrei Bălan
  • Importanța nutriției în viața unui sportiv cu Lucian Nicolescu
  • Instincte - Emoții - Sentimente cu Paul Don Chetreanu
  • Educație Juridică cu judecător Cristi Danileț
  • Social Media cu Elena Cîrîc

Seria workshop-urilor va continua, cu alte teme de interes privind activitatea sportivă și dezvoltarea juniorilor, iar participarea membrilor Academiei U-BT la aceste activități este gratuită.

+ 2

Parteneri